RECENZII CULINARE - 2info.ro

Du-te la conținut
RECENZII CULINARE
RECENZII CULINARE
Despre savoarea tăcută
Am descoperit Cofetăria Dulce Dor întâmplător, căutând, de fapt, carne de pui.
Intrarea nu mi s-a părut îmbietoare, dar fiinnd gurmandă până în măduva oaselor, trebuia să intru să evaluez oferta.
Am obiceiul să analizez prăjiturile strat cu strat, din toate unghiurile, mă ridic pe vârfuri, mă aplec, vreau să văd tot, încercând să imaginez gusturi și texturi.
Am petrecut atât de mult timp în fața vitrinei cu prăjituri, încât se crease o oarecare tensiune între mine și doamna care servea și care nu mai știa cum să mă abordeze sau ce e cu mine. Eu eram pierdută în propria delectare, admirând creme, blaturi și glazuri cum nu mai văzusem decât în imaginația mea. Se vedea că toate sunt făcute tradițional, ca la carte, cu ingrediente naturale. Altfel nu ar fi putut arăta așa. Nu am știut ce să aleg. Mi-am propus să le iau la rând. Am început cu prăjitura Oreo, minicoșulețe cu cremă ganache și caramel. Erau așa cum mi-am imaginat! Am revenit a doua zi după prăjitura Carolina. Dragoste ireversibilă. Îmi doresc un tort mare așa. A treia zi am luat Rulada de ciocolată și Doboșul.
Am început să investighez pentru dumneavoastră.
Am aflat că:
- Au două locații, una deschisă recent, în cartierul Ștrand și una pe Mihai Viteazu
- Sunt o echipa mică, dornică să se adapteze și să creeze, nu prăjituri, ci bucurie
- Perfecționează rețetele până găsesc cea mai bună variantă. Așa s-a întâmplat cu
prăjitura Carolina cu cremă de ciocolată cu alune și cremă de zmeură.
- Sunt foarte atenți în privința ingredientelor, procurate de la distribuitori de încredere.
- Primesc marfă zilnic sau la două zile
- Au valori și o traiectorie bine definite. Și modestie
- Îi puteți găsi pe rețelele de socializare
Apoi m-am gândit la calitatea care rămâne tăcută, într-o plajă de oferte tot mai mare, mai
zgomotoasă și mai scumpă.
P.S. Orice prăjitură costă 4,5 lei
Sursă foto: Dima
Toate drepturile asupra site-ului sunt rezervate 2fmagicstudio s.r.l din Sibiu. Responsabilitatea articolelor revin întrutotu autorilor. Dacă unul dintre articole credeți că încalcă o lege, vă rugăm să ne contactați pentru scoaterea acestuia de pe site. Site-ul nostru mereu va da dreptul la replică, pentru acest lucru vă rugăm să ne contactați.

2info.ro - Informația ta contează!

Înapoi la cuprins