Despre pandemie - 2info.ro

Du-te la conținut
Despre pandemie
SOCIAL
Despre pandemie
„- Despre ce să scriu? - Despre pandemie." Mda. E încă un subiect de actualitate. Dar cum să scriu despre pandemie, când eu nici nu am televizor. Sunt acel om care nu a văzut nici măcar o știre la televizor despre asta. Atunci voi scrie la modul foarte personal.
Confruntându-mă, ca noi toți, cu o situație care ne-a marcat viața, cel puțin pentru câteva luni,fără a putea intui acum impactul pe termen lung, am încercat să îmi fac ordine în gânduri, clarificând cuvinte prin definiții, analizându-mi emoțiile și încercând să îmi găsesc locul într-o societate în schimbare precipitată.
Am definit termenii:
- epidemie – extinderea unei boli contagioase, într-un timp scurt, prin contaminare, la un
număr mare de persoane dintr-o localitate, regiune. Dex ’09
- pandemie – atunci când o epidemie se extinde pe un teritoriu foarte mare, cuprinzând
într-un timp relativ scurt toată populația dintr-o țară, din mai multe țări sau chiar
continente. Dex ’09
- virus – agent patogen invizibil la microscopul obișnuit, care se reproduce numai în
interiorul celulei vii și provoacă diverse boli infecțioase. Dex '09
- a contamina – a introduce germeni infecțioși în aer, alimente, organe. MDA2 (2010)
- anticorp – substanță de natură albuminoasă, care ia naștere în organism ( mai ales în
plasma sângelui) în urma unei infecții, având rolul de a-l apăra. D.L.R.M. (1958)
- mitigarea transmiterii unei boli – diminuatea răspândirii. Dexonline
- virulență– însușire a microbilor patogeni de a se înmulți în țesuturile vii ale
organismului, rezistând la reacțiile de apărare ale acestuia; grad de intensitate
infecțioasă a unei boli. Dex ’09
- prevalența de perioadă în epidemiologie – frecvența cazurilor noi de maladii, calculată
din numărul total de cazuri (vechi și noi) existente la momentul studiului, per totalul
populației examinate la acel moment. Wikipedia
- contagios – adjectiv, care se transmite de la om la om; substantiv, persoană care suferă
de o boală molipsitoare. M.D.A.2 (2010)
Am simțit:
- Revoltă - față de indolența crasă a unora recent întorși din străinătate. Până la
instituirea măsurilor de protecție și a stării de urgență, am asistat la mai multe
întâmplări neplăcute și reproduc o discuție pe care am auzit-o în stația de autobuz.
„- Peste două zile vine fiu-mio din Italia. Nu se simte bine. Are febră. – Poate are
covid! – Taci, tu, nu mai vorbi, că nu are nimic!”
- Determinare - mi-am propus de la început să valorific cât mai bine și în favoarea mea
timpul petrecut în izolare
- Presiune – că poate nu am făcut destul
- Frică – pentru că mi-am pierdut locul de muncă
- Libertate – de a-mi examina opțiunile, de a le putea schimba, de a face ce vreau, de a
avea „n” posibilități de a o lua de la capăt
- Entuziasmul - unui nou început
- Deznădejde – când am văzut cum mulți se întorc la muncă, iar eu nu am unde mă
întoarce
- Panică – atunci când am început să intru în contact cu persoane depistate pozitiv, după
relaxarea din mai
- Acceptare
Mi-am dorit să aflu câți suntem în situația mea. Iată:
- În perioada martie - mai 2020, numărul șomerilor indemnizați se prezinta astfel
martie 2020 - 1.123
aprilie 2020 – 1.498
mai 2020 – 1.754
- Numărul persoanelor aflate în șomaj tehnic în perioada martie – mai 2020
martie – 16.285
aprilie – 39.845
mai – 36.856
- Numărul șomerilor indemnizați încadrați în muncă
martie – 41
aprilie – 40
mai – 77
- În prezent, în evidența A.J.O.F.M. Sibiu sunt înregistrate 419 locuri de muncă vacante
Notă: 1. Numărul locurilor de muncă vacante înregistrate se modifică permanent.
2. Statistici elaborate la data de 24 iunie 2020.
Sursă statistici: A.J.O.F.M. Sibiu
Sursă foto: Dima
Toate drepturile asupra site-ului sunt rezervate 2fmagicstudio s.r.l din Sibiu. Responsabilitatea articolelor revin întrutotu autorilor. Dacă unul dintre articole credeți că încalcă o lege, vă rugăm să ne contactați pentru scoaterea acestuia de pe site. Site-ul nostru mereu va da dreptul la replică, pentru acest lucru vă rugăm să ne contactați.

2info.ro - Informația ta contează!

Înapoi la cuprins